1.000 de cuvinte...

Atât se spune că face o fotografie, o imagine, iar asta vrea să sublinieze cât de grăitoare este fotografia în comunicare. Este mai ușor de perceput, mesajul este ușor de descifrat și, nu de puține ori, este perceput nuanțat, în funcție de destinatar. Sigur că în momentul de față putem spune fără teama de a greși că bagajul lexical universal a fost depășit, adică este depășit dacă s-ar încerca descrierea tuturor fotografiilor existente în momentul de față în spațiul online. Explozia tehnică a permis accesul la fotografia digitală pe scară largă, iar creația în domeniul realizării fotografiilor a fost limitată doar de imaginația și posibilitățile de mișcare ale fotografului. Vorbeam despre depășirea bagajului lexical, subliniind faptul că fotografia transmite mai ușor mesajul... Mai mult de atât, asistăm în epoca actuală la o metamorfoză a fotografiei, aceea din scop în mijloc. De la imortalizarea unor momente, care se arhivau în cutia cu amintiri, acum se poate observa cu ușurință cum aceasta, imaginea, a devenit un mijloc de comunicare. Este unul dual facil, atât din partea emițătorului, cât și pentru receptor, este mai expresiv și mai puțin echivoc.

Instinctual, folosirea aparatului foto nu este o mare inginerie - pus pe auto, privit subiectul și acționat obturatorul... Și gata! Da, este gata, dar uneori simți, privind rezultatul, că ți-ai fi dorit mai mult, parcă nu este ceea ce ai vrut cu adevărat să surprinzi, fie din cauza unei încadrări necorespunzătoare a subiectului, fie din cauza setărilor prost alese sau din cauza banalei neatenții. Chestiune observată, chiar dacă nerecunoscută de toți amatorii și, uneori, chiar de către profesioniști. Nu ne ies toate planurile, nu reușim să punem mereu în practică tot ceea ce ne propunem și chiar este bine așa, asta dezvoltă imaginația, și mă refer aici la permanenta căutare, încercare, inovare... Sunt totuși anumite reguli de bază pe care trebuie să le respecți. Nu o să discut despre ele pentru că au fost dezbătute pe larg de specaliști, de oameni pricepuți, o să mă rezum la faptul că pe măsură ce le afli ai impresia că, da, este limpede că așa trebuie făcut...

În urmă cu ceva timp, nu prea îndepărtat, am avut ocazia să particip la workshop de fotografie organizat în Parcul dendrologic de la Simeria, eveniment organizat de câțiva prieteni de-ai mei, Ovidiu Manoilescu, Zoard Bocaniciu și Daniel Dobruțchi. Am tot auzit că vor veni oameni pricepuți în ale fotografiei să ne arate ce și cum și așa am ajuns să-i cunosc pe Arthur Mustafa, Cosmin Someșan, Grigore Roibu și alții, oameni banali, banali de normali, la prima vedere, dar fascinanți când au decis să-și deschidă sufletele și mințile în fața participanților. Cu firescul omului care învață învățându-i pe alții să învețe am descoperit, noi cei din sală, chestiuni utile. Diagonale de forță, puncte de aur, tehnici de încadrare, alegerea locului de stație, reglajul aparatului foto, ce este diafragma și ce vrea ea de la noi, cum funcționează și cum să punem la muncă un dispozitiv al DSLR-ului care după denumire, un novice ar crede că așa ceva nu există în aparatul ăla, și anume obturatorul, ce face senzorul și cum îl învățăm să gândească în lumină slabă reglând valoarea ISO. Mulți au rămas muți când au auzit despre gălăgia pozei, adică despre zgomot. Da, există. Lucruri minunate aflate de la oameni la fel minunați.

După prima zi de discuții tehnice a sosit momentul ședinței foto. În aer liber, cu lumină artificială și manechine. Mândră corabia, meșteri cârmacii poți spune după ce vezi fotografiile. A fost suficientă o zi de învățături, ba și de învățăminte, pentru a se simți o creștere calitativă a fotografiilor făcute de amatorii din Parcul de la Simeria. A existat și o dispută colegială, amicală între Nikoniști și Canon-iști. Nu au lipsit ironiile fine, unele acide pe alocuri, dar totul s-a cristalizat într-o atmosferă amicală extraordinară. Mai timorați la început, pseudoartiștii și-au lăsat imaginațiile libere, iar ce a ieșit a fost de nedescris – fetele se simțeau ca la Cannes, fotografii se credeau paparazzi sau fotoreporteri la Cosmopolitan ori Hustler. Zâmbete, glume și fotografii de calitate... Așa s-a terminat prima zi de workshop.

A doua zi a fost timpul fotografiei macro. Aici am descoperit un univers paralel. Coborârea la scară redusă a realității îți devoalează o altă lume, magică pe alocuri, fascinantă și aproape cu totul nouă. A fost greu startul, după aceleași discuții tehnice, pentru ca fotografii participanți să ia cu asalt parcul. O armată de oameni căutau picături de rouă, furnici, pânze de păianjen, insecte pentru a le surprinde, desena pe senzor – cum îi place unui amic de-al meu să spună, ca fiind uriașe. Rezultatele au fost de asemenea extraordinare. O nouă lume a fost scoasă la lumină, aveai impresia că fiecare participant a desenat o piesă de puzzle care se îmbina perfect cu celelalte... Cum ai putea să descrii fotografiile obținute!? Nu ai cum și te limitezi, subiectiv desigur, să spui că au fost superbe.

Atelierul de lucru organizat într-un spațiu atât de generos, și mă refer aici la cel fotografic, a fost un eveniment la care dacă nu ai participat ai de ce să regreți, iar dacă ai fost prezent regreți că s-a isprăvit foarte repede. Că a fost util!? Cititorul să tragă singur concluzia...

Cert este că efortul unor oameni de a aduce alți oameni laolaltă pe care-i unește dragostea față de frumos, de fotografie și să ofere gratuit sfaturi practice, să arate lumii că suntem încă vii și avizi de cunoaștere, că în competiție și contradictorialitate decente se poate construi atmosferă de vis, că putem lăsa deoparte grijile proprii și discuta despre pasiuni comune, este unul mai mult decât salutar.

Am scris aici, încercând să nu depășesc, 1.000 de slove pentru a spune cum am simțit acel sfârșit de săptămână minunat și stau, acum gândind visător, cum s-ar putea ilustra aceste 1.000 de cuvinte într-o fotografie suficient de sugestivă. De aceea cred cu tărie că alături de mia de cuvinte a fotografiei nu sunt de neglijat nici celelalte vorbe.