Binele alimentat de rău

Domnule, că ne place sau nu să recunoaștem lucrul ăsta, noi, oamenii suntem dependenți de suferință. Fie că o folosim ca punct de reper pentru a ne legitima poziția în care ne aflăm, fie pentru a ne oferi o scuză cu privire la acțiunile și reacțiile noastre, suferința, durerea, face parte din modul nostru de viață. Când suntem martori ai unei drame o să spunem vai, ce bine că nu este drama mea! și trecem mai departe în viață mulțumiți că o duc alții mai rău decât o ducem noi. Dacă, din nefericire, ajungem într-un moment mai greu în viață, pentru a prinde puteri, spunem sunt, totuși, alții care o duc mai rău decât mine! și începem să privim cu alți ochi destinul propriu.

Suferința îmbracă multe forme și are cauze multiple, dar cea mai gravă formă a ei este aceea a frustrărilor generate de conștientizarea faptului că nu poți mai mult, în ciuda faptului că îți dorești asta. Incapacitățile noastre sun analizate prin comparație cu alți indivizi. Adică, de ce ăla poate și eu nu!? De ce să nu fac și eu cum face X? Eu nu am aceleași drepturi, nu sunt egal!? Din fericire nu suntem egali. Nu ne naștem așa și nici nu murim astfel, adică egali. Unul e mai deștept, altul e mai harnic, altul e mai intuitiv, altul mai rațional, altul mai emotiv etc. Ideea e că suntem diferiți și dacă acceptăm lucrul ăsta și ne vom strădui să dezvoltăm relații de colaborare și de competiție (dar nu de ostilitate) ne vom putea asigura bazele unei stări de bine, la nivel de individ.

Dar nu se poate întotdeauna din cauza confortului. Da, asta e părerea mea, și nu dați cu pietre înainte să citiți până la capăt. Poate am ghinionul să am dreptate. Pentru a te canaliza cu energiile în scop constructiv, să nu simți în ceilalți un adversar, ci, dimpotrivă, un partener, aia presupune să ai energie și disponibilitatea de a o consuma în acest sens. Pentru că binele este extrem de energofag, consumă multe resurse. Sigur, pentru asta e nevoie de multă, multă muncă și autoeducație. Dar ce minunat este rezultatul... Și pentru că nu reușim mereu să fim disponibili la a ne consuma energiile în scopul realizării binelui, ne vom hrăni cu răul din jur. Vom spune permanent că sunt alții mai răi decât noi și, dacă așa e lumea, ce rost are să ne luptăm, deci să ne încadrăm în șuvoi și să o luăm împreună la vale.

Și totuși... oamenii se coalizează în jurul ideilor bune, cu efect pozitiv, chiar dacă se hrănește cu lucruri urâte. De ce!? Pentru că în absența răului binele nu ar exista. Hai să privim răul ca partener al binelui...