Un produs Blogger.

Premianții fără premii

Soarele premianţilor

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Da, a reînceput!
De dimineaţă am avut parte de o trezire precipitată. După ce m-am dezmeticit şi mi-am pus lucrurile într-o anumită ordine, am aruncat o privire pe fereastră. Am rămas încremenit. După zile întregi de ceaţă densă, de nu mai ştiam unde mă aflam, aveam parte de o zi limpede şi un cer care începea să se însenineze. Era chiar ziua în care am decis să reîncepem campania Premianţii fără premii.
Am ieşit din casă uşor derutat, dar plin de speranţă. După ce am ajuns în stradă am scrutat cerul... "Mda, o să vedem ce-o să fie!", mi-am zis.Am vorbit cu Ovidiu, i-am zis că e posibil să rămână pe el şi pe Zoard sarcina evenimentului dacă lucrurile mele nu merg aşa cum mi-aş dori. Nu ştiu ce să spun...
A fost o zi în care am simţit că mă gâtui. De emoţie! Dumnezeu ne-a dat o vreme cum nu îndrăzneam să sperăm (apropo, la fiecare ediţie a acestei campanii, şi dacă greşesc vă rog să mă corectaţi, indiferent de cum a fost vremea anterior, în ziua cu pricina, în fiecare sâmbătă, soarele a cochetat cu noi, asta în cel mai rău caz, atunci când nu a strălucit de-a binelea.), iar oamenii ne-au oferit stropi de suflete. Greu mi-am găsit cuvintele să vorbesc despre Dan Răican, omul care ne-a dovedit tuturor că face şi nu aşteaptă să se facă. Suferă de aproape 15 ani de parkinson, dar asta nu l-a făcut să se predea, ba dimpotrivă! S-a împăcat cu situaţia lui, care nu este una uşoară, şi a început să se lupte şi pentru alţii. Da, da, să muncească pentru el şi pentru alţii, şi asta fără să-i ceară cineva. A fost opţiunea lui. A înfiinţat o asociaţie care să reprezinte interesele bolnavilor de parkinson din România.
Pentru mine este un model domnul Dan Răican, care a dovedit că este un depozit de tenacitate, constanţă, altruism şi credinţă. 
O surpriză deosebită pentru mine a fost să văd oameni despre care nu credeam că vor ajunge acolo, după cum tot surprinzător a fost faptul că nu i-am întâlnit pe cei pe care i-am aşteptat. Dar vieţile ne oferă tot soiul de surprize, de situaţii neprevăzute cărora trebuie să le facem faţă. I-am simţit pe toţi, absenţii şi prezenţii, în marea de suflete de acolo.
M-a marcat teribil momentul în care premiantul, domnul Dan Răican, a scos din buzunar un tub de confetti pe care l-a declanşat şi ne-a spus tuturor "La mulţi ani!". 
Am văzut lacrimi în ochii câtorva prieteni, dar bărbaţii fiind (nu am înţeles asta niciodată, de ce dacă eşti bărbat trebuie "să fii tare".) au ales să îşi oprească emoţiile, dealtfel foarte vizibile.
Am reţinut un comentariu de pe Facebook care spunea aşa: "În sfârşit! Acţiuni demne de o Românie în care îmi doresc să trăiesc!".
Cred că putem continua şi-i putem încuraja şi pe alţii să vină în familia premianţilor.
Vă mulţumesc, oameni buni.

Niciun comentariu:

 

Premianţii fără premii

search

Joia, la 17:00, se aude la radio

Most Reading